Seară duhovnicească la Parohia Piatra Șoimului I, închinată mărturisitorilor Părintele Justin Pârvu și fratele Traian Dorz

Arhiepiscopia Iașilor Mai 26, 2025

Evenimentul l-a avut ca invitat pe părintele profesor Vasile Păvăleanu, care a susținut conferința în fața unui public numeros, format din credincioși și membri ai Asociației Oastea Domnului, atât din parohia locală, cât și din comunitățile învecinate.

În cadrul prelegerii, părintele Vasile Păvăleanu a evidențiat calitățile excepționale ale celor doi mari mărturisitori ai credinței ortodoxe în perioada comunistă, subliniind similitudinile dintre viețile și lucrările lor duhovnicești. Părintele Justin Pârvu a slujit Biserica Ortodoxă în calitate de monah și cleric, iar fratele Traian Dorz – ca mirean laic, amândoi contribuind cu dăruire și curaj la lucrarea de întărire a credinței în vremuri dificile. Împreună, ei au rodit duhovnicește în ogorul Bisericii, lăsând în urmă o moștenire de neprețuit.

La finalul serii, Corala Oastei Domnului – filiala Neamț, condusă de prof. dirijor Aurora Pală, a susținut un moment artistic emoționant, interpretând trei cântări duhovnicești pe versurile poetice ale fratelui Traian Dorz, puse pe portativ de Neculai Mihăilă din Piatra Șoimului.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri